Unii cercetători afirmă că teoria creaționistă nu este decât o concepție religioasă care nu are legătură cu știința. Însă adevărata știință folosește principiile cauzalității (tot ce are un început are o cauză) și analogia (se poate observa că, în prezent, este nevoie de multă inteligență pentru a crea lucruri complexe, deci este legitim să presupunem că la fel s-a întâmplat și în trecut, când au fost create universul și viețuitoarele). Așadar, întrucât materia nu poate genera viață, teoria creaționistă invocă, în mod legitim, necesitatea unei Ființe supranaturale. În altă ordine de idei, putem să afirmăm că evoluționismul se asociază cu o știință de o calitate îndoielnică, care aderă la concepte precum șansa sau milioane și miliarde de ani. Astfel, teoria evoluționistă nu poate fi testată, căci face apel la evenimente care nu au fost observate și care nici nu pot fi reproduse. Unii oameni afirmă că ideile creștinilor nu sunt științifice, pentru că nu pot fi verificate prin metode științifice. Însă teoria creaționistă este falsificabilă, așa cum este orice știință de calitate. De exemplu, putem afirma că nu există niciun proces neinteligent care să producă viață. Cine vrea să falsifice această afirmație, trebuie să găsească un singur proces lipsit de inteligență care să producă viață. Pe de altă parte însă, darwinismul afirmă că viața este produsă în urma unui proces neinteligent. Pentru a falsifica această afirmație, trebuie să demonstrăm că viața nu poate fi creată de niciun proces neinteligent, dintr-o multitudine de asemenea procese. Așa ceva este mult mai greu de demonstrat. Acestea fiind spuse, teoria creaționistă este mult mai falsificabilă decât evoluționismul, contrar aparențelor.

          O altă diferență între cercetătorii creaționiști și cei evoluționiști este dată de presupunerile pe care aceștia le fac, atunci când investighează evenimente care au avut loc în trecut. Ambele categorii de cercetători observă modul în care funcționează natura și fac diverse experimente, în mod repetat, pentru a ajunge la niște concluzii. Acești oameni de știință sunt de acord cu privire la lucrurile care pot fi observate și testate în prezent (e. g. legea gravitației, principiile electricității, legile termodinamicii). Dar evenimentele istorice, care au avut loc într-un trecut îndepărtat, nu pot fi retestate la momentul actual (e. g. apariția universului, a pământului, a ființelor vii). Este adevărat că se pot face unele presupuneri valide despre lucrurile care s-au întâmplat în trecut, studiind registrul de fosile sau dovezile arheologice. Însă concluziile la care ajung acești cercetători nu pot fi verificate cu exactitate, pentru că unele evenimente care au avut loc în trecut nu pot fi reproduse în prezent. Deși toți cercetătorii analizează același set de dovezi, ei le interpretează diferit, pentru că au concepții diferite despre realitate.

          Creaționiștii pornesc de la presupunerea că Biblia este adevărată și investighează dacă istoria și știința validează afirmațiile Bibliei. Evoluționiștii însă resping Biblia și își creează o pseudo-istorie care să le justifice concepțiile materialiste despre lume și viață. Când sunt provocați să arate un exemplu în care o creatură mai simplă se transformă în altă creatură mai complexă, evoluționiștii afirmă că acest proces se întâmplă prea încet pentru a putea fi observat și că a fost nevoie de milioane de ani pentru ca astfel de transformări să aibă loc (această problemă a evoluționiștilor este cunoscută, în știință, ca „dilema lui Haldane”). Evident, acestea sunt doar presupuneri subiective, pentru că nu există o modalitate de a testa în prezent ceea ce ei susțin că s-a întâmplat pe parcursul a milioane de ani. Mai mult, nimeni nu a putut să observe, pe durata a milioane de ani, cum au avut loc aceste transformări. În altă ordine de idei, registrul de fosile reprezintă unul din principalele argumente folosite de evoluționiști, pentru a justifica că viața a evoluat pe pământ începând cu milioane de ani în urmă. Însă nu se poate determina cum au murit creaturile respective, nici modul în care au fost fosilizate rămășițele lor, nici cât timp a durat procesul de fosilizare. Deși se poate fabrica o poveste care să explice cum a apărut registrul de fosile, aceasta nu poate fi testată în prezent, deci nu îndeplinește criteriul unei investigații științifice. Pe de altă parte, cercetătorii creaționiști trag alte concluzii când analizează registrul de fosile. Ei spun că acesta este rezultatul unui cataclism global (potopul lui Noe) care a îngropat rapid milioane de creaturi, favorizând procesul de fosilizare a unora dintre ele. Însă nici ideile creaționiștilor nu pot fi testate în prezent. Totuși, diferența între cele două abordări constă în faptul că versiunea creaționistă este susținută de documente istorice credibile (i. e. scrierile biblice) și se armonizează cu știința. Evoluționiștii însă nu pot face apel nici măcar la istorie, pentru a-și justifica opiniile care nu pot fi testate din punct de vedere științific.

          Știința poate investiga doar procese observabile în prezent, testabile, repetitive. Însă modul în care a apărut viața pe pământ nu poate fi observat, testat sau repetat, pentru că s-a întâmplat o singură dată, în trecut. Tot astfel, dacă ar trebui să dovedim, din punct de vedere științific, existența lui Ștefan cel Mare, ar trebui testate rămășițele și ADN-ul lui. Dar investigația ar fi validă dacă am deține deja o mostră a ADN-ului domnitorului moldovean pentru comparație. Dacă s-ar analiza rămășițele dintr-un presupus mormânt al lui, nu s-ar putea demonstra, din punct de vedere științific, că acestea i-au aparținut lui Ștefan cel Mare. Așadar, nu se poate arăta, din punct de vedere științific, că Ștefan cel Mare a existat. Trebuie atunci să ne bazăm pe documentele istorice de care dispunem, documente scrise de persoane credibile, din vremea aceea, a căror autenticitate nu este discutabilă. Prin urmare, nu toate evenimentele pot fi testate științific. Evoluționismul, care se pretinde a fi un sistem ce poate fi observat și validat din punct de vedere științific, nu este decât un sistem de credințe despre trecut.

          Știința confirmă modelul creaționist propus de Biblie. Ideologia creștină se armonizează mult mai bine cu realitățile științifice descrise până în prezent. Dacă pornim de la o minte infinită, se poate explica, mult mai coerent, apariția unei minți finite. Este mult mai ancorată în realitate această poziție, decât cea a evoluționiștilor atei, care ne sugerează că mintea s-a născut din materia brută, moartă și, ca să fim sinceri, proastă. Este mult mai logic să credem că conștiința noastră provine de la o Conștiință mai mare. Sufletul omenesc este foarte complex, pentru că este înzestrat cu autoreflecție și cugetare de sine. Creștinii spun că aceste calități ale sufletului uman se datorează faptului că omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Creștinismul afirmă existența unui Dumnezeu conștient, care gândește, are convingeri și dorințe. Acest Dumnezeu este viu, are conștiință de Sine și acționează conform scopurilor precise pe care le are. În plus, El este cu adevărat bun, pentru că legea morală o avem de la El. Este un artist, pentru că a creat acest univers frumos. Și este atotputernic și omniscient, căci altfel nu ar fi putut cauza toate aceste lucruri. Mai mult, un astfel de Dumnezeu este „invizibil”, căci așa sunt toate ființele conștiente de sine.

          Acestea fiind spuse, nu este deloc surprinzător că mulți oameni de știință au crezut în modelul creaționist propus de Biblie. Câțiva dintre cei mai importanți sunt următorii: Isaac Newton (a descoperit legea gravitației, a pus bazele mecanicii clasice, ale calculului diferențial și integral, a adus contribuții și în domeniul opticii), Francis Bacon (creatorul empirismului), Johannes Kepler (matematician și astronom, precursor al calculului integral, a descoperit legile mișcării planetelor; a calculat data creației în jurul anului 3992 î. Hr.), Robert Boyle (unul dintre fondatorii chimiei moderne care a desființat credibilitatea teoriei lui Aristotel despre cele patru elemente; a fost un apărător al creștinismului și a sprijinit mai multe misiuni creștine), Louis Pasteur (părintele microbiologiei), Michael Faraday (a enunțat legea inducției electromagnetice, dar și legea electrolizei, care stă la baza electrochimiei), frații Orville și Wilbur Wright (au fost pionieri ai aviației, au inventat primul avion cu motor de succes din lume, după ce au studiat modul în care Dumnezeu le-a înzestrat pe păsări cu abilitatea de a zbura) și James Clerk Maxwell (a formulat teoria clasică a radiațiilor electromagnetice care a condus la predicția existenței undelor radio; descoperirile lui stau la baza telefoanelor mobile de azi). James Clerk Maxwell a trăit chiar în vremea în care Charles Darwin și-a popularizat teoria evoluționistă. Maxwell s-a opus cu vehemență ideilor lui Darwin. La fel procedează mulți cercetători din zilele noastre, chiar dacă aceștia nu reprezintă o opinie majoritară. Având în vedere aceste lucruri, cei care susțin că nu poți fi un om de știință dacă mai crezi în modelul propus de Biblie dau dovadă de o incredibilă ignoranță.

          Spre deosebire de creaționism, evoluționismul este o pseudo-religie. Religia este un set de cauze sau principii urmate cu devotament. Conceptul de religie nu implică neapărat existența lui Dumnezeu. Dr. Michael Ruse, un filozof susținător al teoriei evoluționiste, recunoaște că evoluția este promovată de către adepții ei mai mult decât ca o simplă știință. El mai afirmă că evoluționismul este considerat ca fiind o ideologie, o religie seculară, o alternativă la creștinism. Părerea lui este că evoluționismul a fost o religie încă de la apariția lui și continuă să rămână așa și în zilele noastre. [1] Într-adevăr, așa cum Biblia este cartea sfântă a creștinismului, „Originea Speciilor” este lucrarea sacră a evoluționismului. Creștinismul ne învață că Dumnezeu a creat universul și toate ființele vii, însă evoluționismul ne spune că universul a apărut din nimic, în urmă cu milioane și miliarde de ani. Biblia ne arată că, la început, toată creația lui Dumnezeu a fost perfectă. Din cauza păcatului primului om, suferința și moartea au apărut pe pământ. Evoluționismul nu recunoaște însă conceptul de păcat și ne învață că moartea și suferința sunt necesare pentru procesul evoluției. Totul se reduce la o luptă în care supraviețuiesc cei care se adaptează mai bine. Nu în ultimul rând, creștinismul afirmă că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe când evoluționismul ne învață că oamenii provin din maimuțe sau, mai nou, din creaturi intermediare (hominizi).

          Teoria evoluționistă nu pare deloc atrăgătoare. Totuși, atuul acestei religii constă în absența unui Dumnezeu în fața Căruia omul trebuie să dea socoteală pentru modul în care își trăiește viața. Ateul Jeremy Rifkin reia această idee și o prezintă cu o inegalabilă măiestrie, în pasajul de mai jos: „Nu ne mai simțim invitați în casa altcuiva și, prin urmare, obligați să ne conformăm unui set de reguli cosmice. Este creația noastră acum. Noi facem regulile. Noi stabilim parametrii realității. Noi creăm lumea și pentru că o facem, nu ne mai simțim supuși unor forțe exterioare. Nu mai trebuie să ne justificăm comportamentul, pentru că acum suntem arhitecții universului. Noi nu suntem responsabili față de nimic în afara noastră, pentru că noi suntem împărăția, puterea și slava în vecii vecilor”. [2]Creștinismul este centrat pe glorificarea lui Dumnezeu. Dar evoluționismul susține că omul trebuie să se închine înaintea propriei persoane.

          Un om care caută, cu sinceritate, adevărul (chiar și numai din punct de vedere științific) și ajunge să dispună de asemenea informații nu mai poate da credit ateismului și ideilor materialiste. Țin să precizez că acum pot fi de acord cu apostolul Pavel, care ne spune că însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd în mod clar, dacă ne uităm cu atenție la acestea (Romani 1:20). Apostolul afirmă și faptul că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu ne-a fost arătat în noi înșine, așa cum am demonstrat când am vorbit despre legea morală, conștiință și suflet. Un mare gânditor a făcut, în urmă cu mai mulți ani, următoarea afirmație celebră: „Gândesc, deci exist”. Tot ceea ce am arătat până acum îmi dă dreptul științific să mă duc mai departe cu afirmația și să susțin următoarea idee: „Gândesc, deci Dumnezeu există”.

Bibliografie

[1] Michael Ruse, Saving Darwinism from the Darwinians, National Post, 2000

[2] Jeremy Rifkin, Algeny, Viking Press, 1983, p. 244